Sanctum
Home » Fungicide » Abacus » Cum să obţinem o recoltă maximă de soia în condiţiile anului 2016?
Cum să obţinem o recoltă maximă de soia în condiţiile anului 2016?

Cum să obţinem o recoltă maximă de soia în condiţiile anului 2016?

Distribuie articolul:

Soia reprezintă o cultură importantă pentru agricultura Republicii Moldova. În condiţiile anului curent, s-au creat premise excelente ca agricultorii să obţină o recoltă bogată: timp favorabil şi o cantitate suficientă de umiditate pentru această cultură. Despre cum să obţinem, în final, o recoltă bună de soia am discutat cu Ion Scutaru, reprezentantul BASF în Republica Moldova.

Dle Scutaru, la moment, cultura de soia s-a dezvoltat bine şi avem toate şansele să obţinem o recoltă bogată. Ce trebuie să întreprindă fermierii ca să obţină pe final de sezon o roadă bogată de soia?

În anul curent, au fost condiţii foarte bune pentru această cultură. Au căzut, după părerea mea, suficiente precipitaţii, au fost şi temperaturii moderate – lucruri necesare pentru dezvoltarea optimă a acestei culturi. Actualmente, chiar şi în zona centrală a Republicii Moldova, cultura de soia arată foarte bine.

scutaru-soia

În condiţiile actuale, sînt toate premisele de dezvoltare a bolilor, de aceea este necesară utilizarea unui fungicid la soia, pentru a căpăta o roadă mai bună. La moment, în cultura de soia s-au unit rîndurile şi în interiorul rîndurilor se formează o microclimă favorabilă pentru dezvoltarea bolilor. Vorbim de un şir de boli cum ar fi: ascohitoza, rugina, perenospora, făinarea, septoria şi circosporoza.

Pentru a lupta contra bolilor şi a păstra recolta, fundamentul căreia a fost pus de condiţiile climatice prielnice de pînă acum, este absolut necesar să fie utilizat fungicidul Abacus cu o doză maximă de 1,5 l/ha.

Abacus este un fungicid inovator, care nu doar va proteja soia de boli, dar va permite şi activarea mecanismelor interne ale plantelor, aşa-zisele efecte fiziologice.

Fungicidul Abacus face parte din grupa de produse BASF unite sub brand-ul AgCelence, utilizarea cărora permite nu numai protecţia eficientă a culturilor, dar şi obţinerea altor efecte suplimentare importante, spre deosebire de alte produse fitosanitare.

Şi care ar fi aceste efecte suplimentare?

Este foarte mult de discutat despre efectele produselor BASF de sub brand-ul AgCelence, dar deoarece vorbim despre soia, voi enumera în continuare doar efectele utilizării fungicidului Abacus la această cultură.

În primul rînd, trebuie de menţionat că fungicidul Abacus, pe lîngă lupta ultra-eficientă contra bolilor, ridică rezistenţa plantelor în faţa factorilor de stres.

Astfel, principalele efecte fiziologice sînt:

  1. Mărirea concentraţiei clorofilei în frunză. Acest lucru creşte eficacitatea şi nivelul fotosintezei, iar ca rezultat, avem o creştere a recoltei (creşterea numărului de boabe, majorarea masei lor etc.).
  2. Activarea lucrului nitrareductazei. Este cunoscut faptul că sursa de azot pentru plante o constituie nitraţii, nitriţii, amiac-ul, iar pentru soia – şi azotul din atmosferă. Azotul atmosferic este fixat de soia prin nodozităţile de pe rădăcină, care lucrează în simbioză cu sistemul de rădăcini al soii. Principala verigă a acestui proces de metabolizare a azotului este transformarea lui într-o formă accesibilă pentru plantă, proces catalizat de fermentul nitratreductazei. Piraclostrobinul, care intră în componenţa Abacus, stimulează şi măreşte activitatea nitratreductazei, ca rezultat, se măreşte fixarea azotului atmosferic şi se stimulează creşterea celulelor plantei.
  3. Inhibarea sintezei etilenei – hormonului îmbătrînirii. În timpul vegetaţiei, asupra plantei acţionează negativ un şir de factori de stres – bolile şi dăunătorii, excesul de radiaţie ultravioletă, deficitul de umiditate ş. a. În condiţiile de stres, plantele produc intensiv etilenă. Ca rezultat, are loc scăderea activităţii fotosintetice, ce duce la îmbătrînirea prematură a plantei. Evident, în asemenea cazuri, vom avea o scădere a recoltei şi calităţii mărfii.

Ca rezultat al multiplelor cercetări, s-a demonstrat că fungicidul Abacus inhibă producerea etilenei în plante şi ajută la crearea fermenţilor antioxidanţi. Ei neutralizează procesele de oxidare negative şi permit revigorarea plantelor.

Cînd se utilizează fungicidul Abacus?

Abacus la soia se utilizează atunci cînd sînt înflorite 10 la sută din butoane. Norma de utilizare maximă este 1,5 l/ha.

În cazul cînd există condiţii prielnice de dezvoltare a bolilor, cînd avem epifitotii – atunci se efectuează şi a doua lucrare cu Abacus – în perioada cînd 90 la sută din butoane sînt înflorite.

Se recomandă o a doua tratare cu Abacus şi în cazul soiurilor de soia cu o perioadă de vegetaţie mai mare de 100 de zile, mai ales în cazul dezvoltării intense a ruginii, în condiţii de umiditate şi temperaturi înalte, condiţii ce le avem în anul curent.

Plus de aceasta, aş vrea să menţionez, că în caz că vor creşte temperaturile zilnice, va fi necesară şi utilizarea acaricidului Masai (doza 0,4-0,5 l/ha) contra acarienilor.

În cazul dacă vom avea temperaraturi  de pînă la 30 grade acarienii pot sa nu treacă pragul economic de dăunare. Daca temperaturile vor creşte, atunci dăunătorii neapărat vor aduce pagube culturii. Şi cu cît temperaturile se vor menţine ridicate, cu atît mai mult va creşte populaţia dăunătorilor şi gradul de infestare. De aceea trebuie să monitorizăm starea fitosanitara a culturii ca să putem interveni in orice moment.

Cu cît pot scădea bolile recolta de soia?

Diferite boli afectează recolta de soia în mod diferit. În diferiţi ani, acest procent este de la 5 pînă la 25 la sută. Dar dacă e să luăm condiţiile anului curent, aceasta ar putea atinge pragul maxim – 25 la sută din roadă ar putea fi compromisă de boli.

Şi dacă ar fi să luăm în calcul chiar o mărime medie de 20 la sută, asta ar constitui în jur de 300-500 kg de soia la ha. Evident, în asemenea condiţii, utilizarea fungicidului Abacus este o investiţie rentabilă, cu o plus-valoare înaltă.

Experienţele noastre, atît pe terenuri demonstrative, cît şi în condiţii de cîmp pe toate suprafeţele de soia unde a fost utilizat Abacus, au arătat o recoltă cu 300-400 kg mai înaltă decît faţă de control.

Evident, efectul maxim al Abacus se manifestă atunci cînd avem umiditate suficientă, au fost aplicate îngrăşăminte şi plantele au avut un start normal şi se dezvoltă bine.

Ce se înţelege prin start normal?

Este un detaliu foarte important. Dacă luăm în considerare practica mondială, a devenit un factor absolut necesar utilizarea seminţelor de soia tratate cu inoculant.

Acest lucru deja a devenit un standard în tehnologia soii şi dacă un fermier se respectă şi doreşte să obţină o recoltă bună, este absolut necesară folosirea la cultura de soia a inoculantului, care este o sursă de bacterii din specia Rhizobium, care ajută la fixarea azotului din atmosferă.

Pentru a obţine o recoltă de 2,5 t/ha de soia, o recoltă optimă la moment, soia are nevoie de 125 kg de azot (evident că şi de alţi factori importanţi). Utilizînd bacteriile fixatoare de azot, ele vor livra soii 65-75% din necesarul de azot. Astfel, dacă se dezvoltă bacteriile fixatoare pe rădăcină, economisim la introducerea îngrăşămintelor.

În cazul de faţă, vorbim de faptul că în urma utilizării inoculantului, bacteriile fixează azotul din aer şi după cultura de soia avem terenuri bogate în azot, apoi în lipsa bacteriilor fixatoare, soia extrage azotul din sol.

În prezent, Compania BASF oferă două inoculante pentru soia: Hi Stick şi Hi Coat. Dar la tema inoculanţilor şi modul lor de acţiune vom reveni ulterior.

Soia tratată cu inoculant Hi Stick

Soia tratată cu inoculant Hi Stick

Ce aţi mai dori să menţionaţi?

În diferiţi ani avem condiţii climatice diferite. Spre exemplu, în anul 2015, am avut condiţii total neprielnice pentru cultura soii. Şi la restul culturilor, rezultatul înregistrat nu a fost cel mai bun.

Cu atît mai mult, în anul curent, trebuie să facem tot posibilul pentru a obţine o recoltă maximă şi a maximiza profiturile obţinute.

soia-agrocentru

AgroCentru BASF. Cîmpul cu soia. 17 iunie 2016

În cadrul AgroCentru BASF, avem experienţe şi cu soia. Astfel că în toamnă, o să vă prezentăm tehnologia şi rezultatele utilizării ei în condiţiile din centrul Republicii Moldova.

Vă mulţumim pentru interviu. 

Distribuie articolul: