Sanctum
Home » Noutăţi. Новости » Semănatul porumbului. 5 sfaturi pentru o cultură reuşită!
Semănatul porumbului. 5 sfaturi pentru o cultură reuşită!

Semănatul porumbului. 5 sfaturi pentru o cultură reuşită!

Distribuie articolul:

Începutul lunii aprilie este perioada în care fermierii ies la semănatul porumbului pentru boabe. În general, toţi agronomii aleg perioadă optimă de semănat cu termometrul în pământ – urmărind mediile termice de 8-10 grade Celsius, pentru a evita o posibilă întârziere în răsărire sau o răsărire neuniformă cu impact negativ asupra producţiei din toamnă.

Iată care sunt aspectele la care trebuie să fiţi atenţi atunci când intraţi la semănatul porumbului:

1. Semănaţi porumbul timpuriu, dar în intervalul optim

Dacă v-aţi propus anul acesta să semănaţi timpuriu, trebuie să ştiţi că alegerea acestei variante se face şi în funcţie de condiţiile din sol. La începutul perioadei de semănat porumbul trebuie să aveţi în sol umiditatea necesară încolţirii, iar răsărirea se realizează în timp scurt. De reţinut că pentru fiecare zi câştigată la răsărire, se grăbeşte cu două zile apariţia paniculelor şi a mătăsii şi se reduce, astfel, perioada de vegetaţie.

În cazul însămânţării înaintea perioadei optime de semănat vă asumaţi nişte riscuri mari, deoarece timpul până la răsărire se prelungeşte şi duce adesea la: putrezirea seminţelor în sol, o răsărire eşalonată, densităţi scăzute, dar şi posibilitatea ca întreaga cultură să fi acoperită de buruienile care cresc înaintea porumbului şi încetinesc procesul de dezvoltare a acestuia.

Cu privire la temperatura necesară în sol, cărţile de specialitate spun că momentul optim pentru semănatul porumbului se consideră atunci când în sol, la adâncimea de semănat, temperatura este timp de 3 zile consecutive de 8 grade Celsius cu tendinţă de creştere.

2. Verificaţi reglajele semănătorii de mai multe ori pe zi

Pentru a asigura semănatul de calitate al porumbului, reglajele obligatorii ale semănătorii se vor verifica în mai multe momente ale zilei, efectuându-se ori de câte ore este necesar. Altfel riscaţi ca în viitoarea cultură să aveţi o răsărire neuniformă din cauza adâncimilor diferite de semănat, cu o distribuţie neuniformă a plantelor pe rând.

3. Adaptaţi adâncimea de semănat în funcţie de textura solului

Când se seamănă porumbul, în funcţie de textura solului şi gradul de aprovizionare cu apă la data semănatului, adâncimea de semănat variază. Astfel, pe solurile grele cu textura argiloasă, adâncimea de semănat va fi de 4-6 cm, iar pe terenurile uscate în stratul superficial de sol şi cu textură uşoară, nisipoasă, va fi de 5-7 cm.

O sămânţă semănată prea adânc va avea un număr redus de rădăcini adventive, reducându-se astfel spaţiul lateral de nutriţie. Semănatul la suprafaţă reduce numărul de rădăcini profunde şi astfel spaţiul de nutriţie pe adâncime.

4. Alegeţi adâncimea de semănat în funcţie de dimensiunea bobului de porumb

Adâncimea de semănat la porumb variază şi în funcţie de dimensiunea bobului (MMB). Acest aspect trebuie luat în seamă pentru a evita răsărirea neuniformă. De reţinut că, pentru declanşarea germinaţiei un bob de porumb are nevoie de o cantitate de 44% apă din greutatea sa. Ceea ce înseamnă că un bob de dimensiuni mici va avea nevoie de o cantitate mică de apă pentru a germina, în comparaţie cu un bob mare. Astfel o sămânţă mai mică va fi semănată la adâncimi mai mici (4-5 cm), iar o sămânţă mai mare poate fi semănată mai adânc. În condiţii normale de tehnologie, din toate studiile realizate din 1937 până în prezent, se demonstrează că seminţele mai mici au aceeași informaţie genetică. Mărimea bobului nu influenţează producţia, aceasta fiind dată de potenţialul genetic al hibridului.

5. Semănatul porumbului se face la o adâncime de 7 cm dacă nu e suficientă umezeală în sol

În cazul primăverilor secetoase, se recomandă ca semănatul să se facă mai adânc, până la 7 cm, dar în umezeală. Când se seamănă porumbul la o adâncime de 4-6 cm, cu umiditate neuniformă a solului, riscăm să avem o răsărire neuniformă sau o răsărire întârziată până după prima ploaie. În condiţiile în care nu se ajunge la procentul de umiditate necesar germinaţiei, procesele care declanşează startul în vegetaţie pornesc parţial, iar substanţele folosite în acest proces declanşează putrezirea boabelor, răsărire eşalonată, plante lipsă şi întreaga cultură poate fi acoperită de buruienile care cresc înaintea porumbului.

Distribuie articolul: