Un nou instrument de creditare devine disponibil pentru agricultori începând de mâine, 15 martie. Este vorba de Produsul Capital Circulant, dezvoltat în comun cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
Cu o garanție din partea statului în valoare de până la 1 milion 600 mii lei, acest instrument financiar este conceput pentru susținerea necesităților imediate ale sectorului agricol.
Agricultorii interesați sunt încurajați să se adreseze băncilor comerciale la care sunt deserviți pentru a accesa instrumentul financiar.
Ministerul Agriculturii comunică că instrumentul a fost consultat, la începutul acestei luni, la minister, cu agricultorii, ODA, reprezentanții băncilor comerciale, Ministerului Finanțelor și Inspectoratului Fiscal de Stat.