Home » Noutăţi. Новости » Fertilizarea cu Sulf a cerealelor
Fertilizarea cu Sulf a cerealelor

Fertilizarea cu Sulf a cerealelor

Distribuie articolul:

Fertilizarea grâului cu sulf are o importanță deosebită asupra producției de grâu și mai ales asupra calității acesteia. Favorizează direct sinteza proteinelor. În funcție de condițiile climatice ale anului și de starea de vegetație a culturii, perioada de consum maxim a sulfului începe din prima decadă a lunii aprilie și se prelungește până la sfârșitul lunii mai. Aceasta este perioada de consum maxim a sulfului și este bine să asigurăm aprovizionarea cu acest element nutritiv, înainte.

Atentie !

Recomandăm aplicarea sulfului de la apariția celui de al doilea nod până înainte de înspicare. În cazul în care se administrează un îngrășământ cu aplicare foliară, se poate aplica concomitent cu alte tratamente (fungicide, insecticide).

Folosirea sulfului în nutriția grâului are efecte benefice asupra culturii:

  • în cadrul unei fertilizări corecte cu azot ajută la realizarea unui conținut echilibrat de proteine și gluten;
  • sulful are o influență pozitivă directă asupra conținutului proteinelor din gluten;
  • acest conținut echilibrat de proteină și gluten este esențial pentru realizarea unor producții mari, stabile și mai ales de o calitate deosebită privind însușirile de panificație ale grâului;
  • aplicarea N și S într-o doză echilibrată și mai ales la timpul potrivit asigură această stabilitate și calitate deosebită a producției;

Sunt ani în care aplicarea unui regim de fertilizare incorect, cu o doză totală de elemente nutritive neechilibrată, îngrășăminte care nu sunt aplicate la momentul optim, toate acestea pe fondul unor condiții meteorologice nefavorabile, să aibă ca rezultat final obținerea unor producții de grâu de o calitate necorespunzatoare pentru panificație, cu toate neajunsurile care decurg de aici.

Pentru grâu, utilizarea Sulfului este esențiala pentru obținerea unui grâu de calitate.

HASCON S57

Fertilizant cu conținut ridicat de S, cu N, K și microelemente

hasconS57-ambalaj2

HASCON S57 este un îngrășământ cu formulare lichida cu o concentrație ridicată de sulf (769,5 g/l),  azot, potasiu și microelemente (B, Fe, Zn).

Aplicarea foliară a produsului:

  • Asigură aprovizionarea plantelor cu S, microelement important pentru metabolismul lor, în mod special la speciile rădăcinoase, crucifere și cereale;
  • Azotul și sulful trebuie aplicate în momentele potrivite pentru a asigura stabilitatea nivelului de producție și calitatea acesteia;
  • Stimulează sinteza aminoacizilor, îmbunătățind rezistența plantelor la atacul patogenilor.

În funcție de starea culturii și de gradul de aprovizionarea a solului, carența de sulf provoacă pierderi importante de producție la culturile de rapiță, floarea soarelui și cereale.

Mod de aplicare:

HASCON S57 se aplică foliar până înainte de înflorit la cultura de rapiță. La floarea soarelui se aplică în stadiul de 6-8 frunze, iar la cereale de la apariția celui de al doilea nod până înainte de înspicare.

Doza de aplicare: 2,5 – 6,0 l/ha

Pentru informaţii suplimentare:

“Sanctum AG” SRL

GSM: 0 693 21 230

Distribuie articolul: