După o perioadă caniculară cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius, vremea în Republica Moldova se va schimba radical. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), un ciclon care a afectat puternic zonele vestice ale României ne va aduce o răcire bruscă și precipitații.
Deși ciclonul nu va afecta direct teritoriul Republicii Moldova, masa de aer rece asociată acestuia va determina o scădere semnificativă a temperaturilor. Astfel, în următoarele zile, maximele termice vor oscila între +13 și +18 grade Celsius, adică cu aproximativ 15 grade mai puțin față de perioada precedentă.
„Ne așteptăm să avem o vreme schimbătoare, am avut temperaturi destul de ridicate +30 de grade Celsius. În următoarele zile, vom avea o vreme destul de rece în legătură cu trecerea unui ciclon care va aduce o masă de aer mai rece și ne așteptăm ca această vreme rece să aducă și cantități de ploi. Cantitățile de ploi nu sunt atât de periculoase pentru că vor fi mai mult pe partea de nord și pe la hotarul țării noastre pentru că frontul acesta mai mult va afecta partea României cu precipitații însemnate de până la 70 de litri per metru pătrat”, a declarat Ghenadie Roșca, șeful Direcției prognoze meteo al SHS.
Potrivit meteorologilor, precipitațiile vor fi mai abundente în partea de nord a țării și în zonele de frontieră cu România,însă nu se așteaptă inundații majore. Cantitățile de ploaie vor fi semnificativ mai mici comparativ cu cele înregistrate în România, unde autoritățile au emis coduri galbene și portocalii de ploi.