Producătorii de lapte din întreaga Europă se plâng că prețul primit pentru litrul de lapte din partea procesatorilor nu le acoperă costurile.
Nu doar crescătorii de bovine din țările din Europa de Vest au probleme, dar și văcarii din țări cu tradiție în domeniu. Este cazul fermierilor din Germania, care recunosc că nu reușesc să-și acopere costurile de producție, în cele mai multe dintre cazuri.
„În iulie 2017, costurile de producție se ridicau la 410 €/1 000 litri, ele fiind acoperite în proporție de 91%, ceea ce înseamnă un deficit de 9%”, se menționează într-un comunicat European Milk Board (EMB), care calculează de cinci ani „costurile reale” ale producției de lapte din Germania.
”Calculul este realizat pe baza prețului plătit producătorului. Se ține cont de factori precum mijloacele de producție, costul forței de muncă și subvențiile obținute”, se mai arată în comunicatul EMB, preluat de France Agricole. Nici măcar criza untului în Occident nu a avut urmări asupra prețului la lapte, acesta neînregistrând schimbări majore.
Potrivit ultimelor date publicate de către Comisia Europeană, efectivul de bovine din Germania s-au redus cu 1,4% începând cu debutul acestui an, ceea ce va avea ca efect reducerea producției de lapte, comparativ cu 2016.