Grupuri de agricultori polonezi au blocat joi circulaţia camioanelor la mai multe puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, pentru a protesta faţă de intrarea în Polonia a cerealelor ucrainene de „slabă calitate” şi care le provoacă pierderi, transmite agenţia EFE.
Aceste grupuri împiedică de joi la prânz tranzitul camioanelor dinspre Ucraina în cel puţin trei puncte de frontieră şi au oprit operaţiunile de descărcare a cerealelor ucrainene în unele locuri.
Potrivit preşedintelui Camerei Agricole din oraşul polonez Lublin, numai la punctul de trecere a frontierei de la Dorohusk peste 300 de persoane protestează „pentru a atrage atenţia faţă de slaba calitate a cerealelor ucrainene” şi faţă de „lipsa controalelor de calitate” în cazul acestora, situaţie permisă de faptul că „produsele ucrainene sunt exportate conform unor reglementări diferite” de cele poloneze.
În declaraţii acordate presei, reprezentanţii agricultorilor polonezi se plâng că mărfurile venite din Ucraina „nu au densitatea şi nici calitatea” cerute producătorilor locali şi solicită efectuarea de controale la punctele de recepţie a cerealelor.
După declanşarea războiului în Ucraina, statele UE au acceptat suspendarea timp de un an a taxelor vamale şi a cotelor maxime de import pentru cerealele ucrainene.