Home » Analitica. Аналитика » În curând multe gospodării țărănești vor trebui să se înregistreze în calitate de SRL-uri
În curând multe gospodării țărănești vor trebui să se înregistreze în calitate de SRL-uri

În curând multe gospodării țărănești vor trebui să se înregistreze în calitate de SRL-uri

Distribuie articolul:

Guvernul Republicii Moldova a stabilit limită de suprafață și numărul de animale pe care le poate deține o gospodăria țărănească.  

În cadrul ședinței de Guvern, a fost modificat cadrul juridic pentru afacerile de familie din domeniul agricol. Miercuri, s-a adoptat un proiect prin care gospodăriile țărănești, a căror activitate a depășit anumite limite valorice, vor trece la altă formă juridică. Astfel, producătorii de cereale ce cultivă o suprafață mai mare de 40 de hectare nu vor mai putea activa în calitate de gospodării țărănești, iar crescătorii de bovine sau porcine vor trebui să se încadreze în 200, respectiv 300 de capete crescute.

Actul normativ prevede că gospodăriile țărănești, a căror activitate a depășit cadrul unei afaceri de familie, vor trebui să treacă la alte forme organizatorico-juridice. Astfel, s-au stabilit limite valorice (suprafață și număr de animale) pentru desfășurarea activității agricole sub formă de gospodărie țărănească. Legea urmează să fie votată de Parlament și va intra în vigoare după 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

De exemplu, limita suprafeței cultivate cu cereale în cadrul gospodăriilor țărănești va fi de până la 40 de hectare, cea cu oleaginoase până la 15 hectare, cea legumicolă în câmp deschis până la 4 hectare, suprafața totală de teren fiind de 150 de hectare.

Tabel cu limitele suprafețelor cultivate în cadrul gospodăriilor țărănești 

gt-suprafata

Tabel cu limita numărului de animale exploatate în cadrul gospodăriilor țărănești 

gt-animale

„Conceptul de gospodărie țărănească are la bază ideea dezvoltării afacerilor în agricultură, bazate pe munca personală a membrilor familiei. În sprijinul acestora, actele normative acordă facilități, precum cotă redusă a impozitului pe venit, regim simplificat de contabilitate și contribuții sociale avantajoase, comparativ cu alte forme de antreprenoriat. În urma analizelor, s-a constatat că circa 8% din gospodăriile țărănești dețin terenuri cu o suprafață mai mare de 150 ha, existând gospodării cu peste 10.000 ha. Deținerea unor astfel de suprafețe de teren denotă, indirect, că s-a depășit cadrul unei afaceri de familie și nu se justifică necesitatea de protecție deosebită din partea statului”, a menționat viceprim-ministrul Vladimir Bolea.

Distribuie articolul: