Soluțiile inovatoare în agricultură reprezintă cheia succesului pentru fermieri.
BASF vine în ajutorul fermierilor oferind cel mai eficient erbicid pentru combaterea buruienilor graminee anuale și perene – Stratos Ultra.
Produsul este omologat la numeroase culturi, precum floarea-soarelui, soia, rapiță, sfeclă de zahăr și cartof.
Stratos Ultra are o acţiune sistemică şi este absorbit prin părţile verzi ale buruienilor, fiind transportat în întreaga plantă inclusiv pe toată lungimea rizomilor – acest aspect este extrem de important pentru combaterea buruienilor perene. Doza de folosire este de 0,6 – 2,0 l/ha, în funcție de tipul buruienilor și stadiul de dezvoltare. Produsul se aplică în amestec cu adjuvantul Metolat, ceea ce face ca eficacitatea în combaterea buruienilor să fie la cel mai înalt nivel.
Stratos Ultra este un erbicid graminicid, pe bază de cicloxidim. Pe lângă buruienile graminee anuale și perene, produsul combate și samulastra de cereale păioase din cultura de rapiță.
Cele mai bune culturi premergătoare pentru rapiță sunt cele ce eliberează devreme terenul agricol, permițând atât acumularea apei necesare, cât și timp necesar fermierilor să pregătească așa cum trebuie parcela respectivă. Dintre culturile premergătoare, cel mai des folosite sunt cele de cereale, în special grâul. Condiția necesară pentru o rotație, respectiv o cultură de succes este este să combatem samulastra de cereale, pentru a nu ne crea probleme în cultura de rapiță. Samulastra de grâu răsare odată cu rapița. Un număr prea mare de plante de grâu poate sufoca plantele de rapiță, de aceea este necesară folosirea erbicidului Stratos Ultra, care oferă eficacitate maximă în controlul samulastrei de cereale.
Astfel, Stratos Ultra este cea mai bună și eficientă soluție atât în cazul combaterii buruienilor, cât și samulastrei de cereale păioase în cultura de rapiță, semănată după grâu sau orz, salvând umiditatea și rezervele de nutrienți pentru rapiță.
Pentru informații suplimentare despre aplicarea erbicidului Stratos Ultra sau procurarea lui, contactați:
Biroul de consultare BASF în Republica Moldova:
GSM: 0 691 37 703
Vedeți în pozele de mai jos efectul aplicării erbicidului Stratos Ultra în combaterea samulastrei de cereale în anul trecut: