Home » Analitica. Аналитика » Cultura pe care vor miza fermierii din Ucraina anul viitor: cresc suprafețele!
Cultura pe care vor miza fermierii din Ucraina anul viitor: cresc suprafețele!

Cultura pe care vor miza fermierii din Ucraina anul viitor: cresc suprafețele!

Distribuie articolul:

Cultura pe care vor miza fermierii din Ucraina anul viitor. Fermierii ucraineni vor să mărească suprafețele însămânțate cu porumb pentru producția din 2025, în detrimentul soiei. De asemenea, au semănat mai mult grâu de toamnă, pe o suprafață estimată la 5 milioane de hectare.

Porumbul este la mare căutare în acest an. Condițiile meteo nefavorabile au redus producțiile. Acest trend s-a observat și la nivelul întregii Uniuni Europene, unde s-a înregistrat una dintre cele mai slabe producții din ultimele trei decenii. Fermierii ucraineni vor miza pe porumb anul viitor pentru a obține profituri mai mari.

Fermierii se vor întoarce la porumb în 2025

Ucraina este un producător și exportator tradițional de porumb, dar dificultățile în vânzările externe i-au determinat pe fermieri să reducă suprafețe cultivate la 3,9 milioane de tone de hectare în 2024, în comparație cu cele 5,5 milioane de hectare însămânțate în 2021.

Fermierii ucraineni, ambiționați să câștige mai mult, au mizat pe soia în acest an, ducând producția la nivel național la 6 milioane de tone, generând prețuri mai mici pe piață. Din acest motiv, se vor întoarce la porumb în 2025.

„Putem observa că prețurile la porumb se mențin foarte sus, iar cele la soia scad din cauza producției în exces. E posibil ca producția de porumb să crească cu 0,5 milioane de hectare în 2025, în timp ce cele de soia ar putea scădea cu 0,5 milioane de hectare”, a declarat prim-viceministrul Agriculturii, Taras Visotskiy, într-un interviu pentru Reuters, care a adăugat că suprafața cultivată cu floarea-soarelui ar putea să se ridice la 5,5 milioane de hectare în 2025.

Recolta de grâu a Ucrainei, estimată la 25 milioane de tone anul viitor

Recolta de grâu a Ucrainei ar putea crește până la 25 de milioane de tone anul viitor, de la 22 de milioane de tone preconizate în acest an, datorită creșterii suprafețelor însămânțate, a mai declarat Visotskiy. În prima prognoză oficială pentru recolta de anul viitor, Visotskiy a spus că suprafața semănată ar putea ajunge la 5 milioane de hectare în 2025, față de 4,6 milioane în 2024.

Ucraina, un important producător și exportator mondial de cereale, obișnuia să semene șase milioane de hectare de grâu de toamnă înainte de debutul războiului din 2022, dar a redus drastic suprafața după ce mai multe terenuri au fost fie ocupate, fie scoase din circuitul agricol.

Ucraina a recoltat 22 de milioane de tone de grâu în 2024, comparativ cu recoltele medii de 25-28 de milioane de tone de dinainte de război.

„Dacă luăm în considerare randamentul mediu, am avea cel puțin 22 de milioane de tone (de grâu), dar dacă vremea este pozitivă, ar putea fi de 25 de milioane de tone. Suprafața a crescut – jumătate de milion de hectare este o suprafață semnificativă. De fapt, va fi până la 5 milioane de hectare”, a spus Visotskiy.

Grâul de toamnă reprezintă, în general 95%, din producția totală de grâu din Ucraina în fiecare an. Potrivit lui Visotskiy, cea mai mare parte a suprafeței semănate a răsărit până acum, dar recolta va depinde de condițiile meteo din această iarnă și primăvară.

Seceta record în această vară și toamnă i-a determinat pe mulți fermieri să semene cereale în sol uscat, în speranța că ploile de toamnă și o iarnă blândă vor permite semințelor să germineze și să producă o recoltă bună.

Academia Națională de Agricultură a Ucrainei a spus că vremea din octombrie, precum și cea din septembrie, a fost nefavorabilă dezvoltării culturilor de toamnă, majoritatea ducând lipsă de umiditate.

„Pe toate teritoriile unde a crescut grâu, germinarea a fost de peste 90%. Întrebarea este ce se va întâmpla în continuare. În prezent, nu se prevede un scenariu apocaliptic”, a declarat Visotskiy.

Distribuie articolul: