Egiptul, cel mai mare importator mondial de grâu, a cumpărat marţi, 25 august, o cantitate record de grâu din Rusia, ţară a cărei recoltă se apropie de maximul istoric şi îi permite să îşi consolideze avansul asupra furnizorilor rivali, transmite Bloomberg.
Autoritatea Generală pentru Aprovizionare din Egipt (GASC – entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean) a contractat o cantitate de 530.000 de tone de grâu din Rusia la licitaţia organizată marţi, cea mai mare cantitate de grâu rusesc cumpărată vreodată de Egipt la singură licitaţie începând din sezonul 2012-2013. Livrările atractive de grâu rusesc reprezintă 80% din achiziţiile de grâu ale Egiptului în acest sezon, comparativ cu mai puţin de jumătate în perioada similară a anului trecut.
Potrivit datelor Bloomberg, în sezonul 2020-2021, care a început în luna iulie, Egiptul a cumpărat din Rusia o cantitate 2,3 milioane de tone de grâu, în timp ce achiziţiile din Ucraina s-au ridicat la 530.000 de tone, iar cele din România la doar 60.000 de tone.
De la începutul lunii august, Egiptul nu a mai cumpărat grâu din altă ţară decât Rusia, iar ofertele venite din Uniunea Europeană au fost modeste în ultimele luni. Acest trend ar mai putea continua pentru o vreme, susţin analiştii de la Russian Grain Union.
“Există potenţialul ca lucrurile să continue aşa în viitor. O recoltă foarte bună este aşteptată în Rusia, iar cultivatorii sunt din ce în ce mai interesaţi să o vândă”, spune preşedintele Russian Grain Union, Alexander Korbut.
Rusia aproape a terminat recoltatul grâului, iar producţia este aşteptată să se apropie de recordul din 2017, ceea ce ar ajuta Rusia să redobândească poziţia de cel mai mare exportator mondial. În contrast, recolta Ucrainei a scăzut uşor comparativ cu cea de anul trecut, iar producţiile au scăzut foarte mult în Franţa şi România, ceea ce face grâul rusesc şi mai competitiv.
Cerealele ruseşti profită şi de declinul rublei în raport cu dolarul, în timp ce aprecierea monedei euro a făcut ca grâul din alte destinaţii precum Franţa să fie mai puţin atractiv. Bloomberg precizează că la licitaţia organizată marţi de GASC a fost oferit numai grâu din Rusia şi Ucraina.