În 2022, Franța a exportat mai puțin vin și băuturi spirtoase, dar ca valoare vânzările au crescut cu aproximativ 11%, anunță Federaţia exportatorilor francezi de vinuri şi băuturi spirtoase (FEVS).
Potrivit sursei citate, vânzările peste hotare de vin şi băuturi spirtoase, a doua categorie de produse exportate de Franţa după aeronautică, au crescut cu 10,8% ca valoare, până la un nou record de 17,2 miliarde de euro, a precizat FEVS.
În termeni de volum însă, exporturile franceze de vin şi băuturi spirtoase au scăzut cu 3,8% din cauza unei producţii slabe de vin în anul 2021, ca urmare a pagubelor provocate de îngheţ, precum şi problemelor de logistică, a adăugat FEVS.
Produsul cu cele mai bune performanţe a fost şampania, în cazul cărora exporturile au crescut cu 8,5% în termeni de volum şi cu 20% ca valoare. De asemenea, după o creştere explozivă în ultimii doi ani, exporturile de cognac s-au majorat şi în 2022 cu 9% în termeni de valoare, dar au scăzut cu 4% în termeni de volum.
Exporturile spre SUA, de departe cea mai mare piaţă pentru vinurile şi băuturile spirtoase franceze, au crescut cu 14%, până la 4,7 miliarde de euro şi în prezent reprezintă mai mult de un sfert din valoarea totală a exporturilor franceze de vin şi băuturi spirtoase.
Exporturile spre Marea Britanie, a doua cea mai importantă piaţă pentru Franţa, au crescut cu aproape 7% ca valoare, până la 1,7 miliarde de euro.
În schimb, restricţiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19 în China au afectat anul trecut exporturile franceze de vin şi băuturi spirtoase în acea regiune, însă vinificatorii francezi se aşteaptă la o revenire în acest an după ce Beijingul a ridicat restricţiile.