Home » Analitica. Аналитика » Cea mai mare companie agricolă din Federația Rusă cultivă o suprafață cât aproape toate terenurile Republicii Moldova. Vezi Top-10 latifundiari din Rusia
Cea mai mare companie agricolă din Federația Rusă cultivă o suprafață cât aproape toate terenurile Republicii Moldova. Vezi Top-10 latifundiari din Rusia

Cea mai mare companie agricolă din Federația Rusă cultivă o suprafață cât aproape toate terenurile Republicii Moldova. Vezi Top-10 latifundiari din Rusia

Distribuie articolul:

Un clasament realizat anual cu cei mai mari fermieri din Rusia arată că cea mai mare companie agricolă din Federația Rusă are în exploatație peste un milion de hectare. Este aproape cât toată suprafața terenurilor agricole a Republicii Moldova.

„Datorită marjelor mai mari pentru producțiile agricole obținute anul trecut, o cerere în creștere a acitvelor de producție a culturilor, dar cu o ofertă limitată și cu instabilitate valutară, agricultura din Rusia s-a dovedit a fi o zonă durabilă pentru investiții”, se arată într-o analiză realizată în Federație Rusă.

Conform acestei surse, la finalul anului 2021 – începutul anului 2022, în centrul și sudul Rusiei, prețurile pentru culturile agricole au crescut cu 30-50%, iar în unele zone aceste prețuri s-au dublat.

Top 10 cei mai mari fermieri din Rusia 2022 – suprafețe aproximative:

Locul 1 – Miratorg – 1.105.000 de hectare;

Locul 2: Prodimex + Agrokultura – 900.000 de hectare;

Locul 3: Agrocomplex – 818.000 de hectare;

Locul 4: Rusagro – 643.000 de hectare;

Locul 5: EkoNiva Gropu – 630.000 de hectare;

Locul 6: Stepp + RZ Agro – 578.000 de hectare;

Locul 7: Bio-Ton – 500.000 de hectare;

Locul 8: Agroinvest Group – 451.000 de hectare;

Locul 9: Avangard-Agro – 448.000 de hectare;

Locul 10: Vasilina – 380.000 de hectare. 

latifundiar2

Cea mai mare fermă din Rusia a început afacerile cu carne de vită

Conform clasamentului, cea mai mare exploatație agricolă din Federația Rusă este Miratorg Agribusiness Holding care lucrează circa 1,105 milioane de hectare de teren agricol.

Miratorg este o companie privată cu sediul în Moscova, fondată în 1995 și care este recunoscută nu doar ca cea mai mare exploatație vegetală, dar și ca unul dintre cei mai mari producători, procesatori și distribuitori de produse din carne.

Grupul MiraTorg este fondat și condus de frații gemeni Viktor și Alexander Linnik. Afacerea a pornit ca importator de carne de vită din America Latină.

Cea de-a doua mare fermă din Rusia se apropie de un milion de hectare

Locul al doilea din topul celor mai mari ferme din Rusia este ocupat de o asociere de societăți care, împreună, ajung la peste 900.000 de hectare. Prodimex figurează oficial cu o suprafață de 675.000 de hectare, în timp ce pe Agrokultura se lucrează circa 190.000 de hectare.

Un fost ministru al agriculturii este al treilea cel mai mare fermier din Rusia

Agrocomplex este cea de-a treia cea mai mare fermă din Rusia și este deținută de familia fostului ministru al Agriculturii, Alexander Tkachev. În 2021, presa din Rusia scria despre preluarea unei suprafețe de 200.000 de hectare de către Agrocomplex de la Yug Rusi, cel mai mare holding agricol din Don.

Cele mai mari venituri ale Agrocomplex vin din afacerile cu fermele de păsări și cu fermele de vaci de lapte. Pe partea de bovine, compania lui Tkachev a investit acum doi ani aproape 90 de milioane de dolari pentru înființarea a două noi ferme de vaci cu o capacitate de producție de 85 de tone pe zi. La momentul demarării investiției, fermele de lapte din cadrul holdingului erau deja la un nivel de producție de 850 de tone de lapte pe zi, fiind al doilea cel mai mare producător de lapte din Federația Rusă.

De numele lui Alexander Tkachev este legat și cel mai recent scandal agricol. Fostul ministru este acuzat că a preluat abuziv o suprafață de 400.000 de hectare de teren agricol aflat în zonele ocupate de ruși în Ucraina. Prin această preluare, Alexander Tkachev și holdingul său dețin la acest moment cea mai mare suprafață de teren agricol din Ucraina și din Rusia.

Distribuie articolul: