Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură lansează al II-ea apel de depunere a dosarelor în cadrul Programului de granturi post investiționale „Managementul durabil al terenurilor”, din cadrul Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P).
Potrivit instituției, apelul este valbil pentru perioada 11 aprilie – 30 iunie.
Sunt invitați să participe la Programul de granturi: producătorii agricoli care sunt înregistrați în conformitate cu legislația Republicii Moldova, ce activează și au efectuat investiții eligibile în sectorul agroalimentar.
Producătorii agricoli care au efectuat investiții în echipamente și utilaje agricole sau în aplicarea de practici ce asigură conservarea și ameliorarea solurilor pot solicita granturi de până la 10000 dolari SUA. Granturile nu vor depăși 30% din valoarea investiției și vor fi acordate prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Un beneficiar poate fi eligibil pentru un singur grant post-investițional.
Printre echipamentele eligibile pentru finanțare se numără:
– semănători, tocătoare, stropitoare, combine de recoltare (tehnologii No-Till)
– combinatoare pentru formarea benzilor (tehnologii Strip-Till)
– echipamente și sisteme de irigare
– construcții hidrotehnice de captare a apei
– înființarea/reabilitarea de fâșii paravânt
– ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate
– înierbarea în jurul pomilor în livezi
Dosarele de aplicare la Programul de granturi post-investiționale se depun la sediile secțiilor/serviciilor teritoriale ale AIPA, din raza teritorială a investiției, de către solicitant sau reprezentantul legal al acestuia, în limita termenului specificat în apelul de depunere.