Producția agricolă a fermierilor moldoveni s-a comprimat cu 30% în anul 2022. Micșorarea producţiei globale agricole a fost determinată de scăderea producţiei vegetale cu 36,8% și a producţiei animaliere – cu 2,6%, anunță Biroul Național de Statistică.
Recolta anului 2022 se caracterizează prin micșorarea față de anul 2021 a volumului cerealelor şi leguminoaselor boabe cu 63,1% (din ele a porumbului pentru boabe – cu 74,8%, a grâului – cu 45,6%, a leguminoaselor pentru boabe – cu 32,5%), a sfeclei de zahăr – cu 49,6%, a soiei – cu cu 39,0%, a floarei soarelui – cu 35,3%, a fructelor, nucilor și pomușoarelor – cu 26,1%, a cartofilor – cu 21,4%. Totodată, s-a majorat recolta legumelor – cu 10,3% și strugurilor – cu 7,6%.
În anul 2022 întreprinderile agricole au produs partea principală a volumului de sfeclă de zahăr – 94,4%, rapiţă – 88,8%, cereale şi leguminoase pentru boabe (fără porumb) – 76,4%, floarea soarelui – 71,3%, tutun – 69,9%, soia – 54,6%. Totodată, 95,8% din volumul total de culturi bostănoase, 92,1% – de cartofi, 82,8% – de legume, 65,4% – de struguri, 62,4% – de fructe, nuci și pomușoare şi 55,7% – de porumb pentru boabe au fost produse de gospodăriile populaţiei și gospodăriile ţărăneşti (de fermier).
În anul 2022 față de anul 2021 în gospodăriile de toate categoriile s-a constatat scăderea producției de lapte cu 10,3% și a producției (creșterii) animalelor (în greutate vie) – cu 2,4%. Totodată, producția de ouă a crescut cu 5,9%.
Conform stării la 1 ianuarie 2023 față de data respectivă a anului precedent a fost înregistrată micșorarea efectivului de animale de toate speciile în gospodăriile de toate categoriile (cu excepția efectivului de bovine) ca rezultat al scăderii șeptelului de animale în gospodăriile populației. Totodată, în întreprinderile agricole se evidențiază creșterea efectivului de ovine și caprine – cu 56,3%, bovine – cu 30,3%, iar efectivul de porcine a rămas la nivelul anului trecut.