Cabinetul de miniștri a aprobat decizia cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 3 la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții și a Amendamentului la Scrisoarea de însoțire asupra Contractului de finanţare în vederea implementării Proiectului ,,Livada Moldovei”, semnat în 2014.
Contractul de finanțare dintre R. Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru realizarea Proiectului ,,Livada Moldovei”, semnat la Chișinău la 31 iulie 2014, în valoare de 120 milioane de euro, în scopul modernizării și restructurării lanțului valoric al sectorului horticol al Moldovei, are ca obiectiv major facilitarea accesului beneficiarilor potențiali din sectorul horticol al țării noastre la resursele financiare oferite de BEI, prin intermediul operațiunilor de creditare și operațiunilor de leasing, în conformitate cu prevederile Contractului de finanțare.
„În ședință de Guvern a fost aprobată reluarea negocierilor și extinderea contractului cu Banca Europeană de Investiții cu un sold de 60 de milioane de euro pentru modernizarea sectorului horticol. Acest credit ne permite ca agricultorii să nu întâmpine deficiențe financiare la implementarea investițiilor, fiind facilitat în paralel de acest instrument de intervenție și plăți în sector”, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu.
Proiectul Livada Moldovei este o linie de credit în valoare de 120 de mln de euro, destinată investițiilor pentru întreprinderile mici și mijlocii din sectorul horticol. 10% din această sumă, adică 12 mln de euro, sunt prevăzute pentru investiții publice ale Guvernului Republicii Moldova în educație și cercetare pentru dezvoltarea și fortificarea sectorului horticol. Contractul de finanțare dintre BEI și Guvern a fost semnat în iulie 2014, iar proiectul a fost lansat oficial în iulie 2016.