Mai multe premii și medalii au fost înmânate în cadrul festivităților dedicate Zilei Naționale a Vinului din centrul Capitalei.
Astfel, ”Premiul Mare” în domeniul vitivinicol pentru 2022 a fost oferit vinăriei ”Purcari”, pentru merite deosebite în fabricarea vinurilor de calitate, perpetuarea tradițiilor și calității excelente a vinurilor autohtone, precum și promovarea imaginii Republicii Moldova ca țară vitivinicolă pe arena internațională.
De medalia ”Nicolae Guzun” și titlul ”Viticultorul anului” s-a învrednicit Andrei Covali, de la ”Vinăria de Vale” pentru merite deosebite în cultivarea viței-de-vie, implementarea tehnologiilor avansate în sectorul viticol, înființarea plantațiilor viticole noi, destinate pentru producerea produselor vitivinicole cu Indicație Geografică Protejată.
Medalia ”Petru Ungureanu” precum și titlul de ”cel mai iscusit oenolog al anului” i-a revenit lui Victor Răilean, de la vinăria ”Sălcuța”.
Medalia de recunoștință ”Vinul Moldovei. O Legendă Vie” a fost oferită Cramei Mircești, pentru merite deosebite în domeniul dezvoltării și promovării oeno-turismului.
În acest an a fost oferit și un trofeu de recunoștință, înmânat Agenției pentru Dezvoltare Internațională USAID, pentru parteneriatul strategic și susținerea continuă a industriei vitivinicole.