Cotaţia grâului a înregistrat luni creşterea maximă admisă într-o şedinţă, după ce India a restricţionat exporturile, o nouă dovadă a faptului că livrările mondiale sunt limitate după invadarea Ucrainei şi asta ameninţă să conducă la o nouă creştere a preţurilor produselor alimentare, transmite Bloomberg.
La bursa de la Chicago cotaţiile futures au crescut cu 5,9% până la 12,47 dolari per bushel, cel mai ridicat nivel din ultimele două luni. De la începutul anului şi până în prezent, preţul grâului a crescut cu aproape 60%, ceea ce a majorat costurile pentru o gamă larg de produse de la pâine şi până la tăiţei.
India a anunţat vineri o interdicţie imediată cu privire la exporturile de grâu, dând vina pe creşterea preţurilor globale care ameninţă propria sa securitate alimentară. Decizia Indiei a generat critici din partea miniştrilor Agriculturii din grupul G7, care au apreciat că o astfel de măsură va înrăutăţi criza mondială.
Ceea ce este surprinzător este că India nu este un mare exportator mondial de grâu. Însă impactul semnificativ pe care l-a avut decizia Indiei scoate în evidenţă situaţia dificilă în care se află aprovizionarea globală cu grâu. Războiul a afectat exporturile Ucrainei, iar acum seceta, inundaţiile şi valurile de căldură ameninţă recoltele din marii producătorii.
Potrivit cifrelor oficiale, anul trecut India a exportat doar şapte milioane de tone de grâu dintr-o producţie de 109 milioane de tone.
“Dacă un embargo ar fi fost anunţat într-un an normal, impactul ar fi fost unul minim, dar pierderea volumelor din Ucraina agravează problemele”, a subliniat Andrew Whitelaw, analist la firma Thomas Elder Markets.
Decizia autorităţilor din India se adaugă unul val de măsuri protecţioniste anunţate de la începutul războiului din Ucraina. Guvernele din întreaga lume încearcă să asigure aprovizionarea cu alimente a pieţei interne, în contextul creşterii preţurilor. Indonezia a oprit exporturile de ulei de palmier, în timp ce Serbia şi Kazahstan au introdus cote la exporturile de cereale.