Susținerea producătorilor agricoli este o prioritate a Guvernului și autoritățile vor identifica soluții pentru a majora Fondul de subvenționare în agricultură, a declarant prim-ministrul Dorin Recean, aflat în vizită de lucru în raionul Fălești.
Premierul a specificat că Fondul de subvenționare în agricultură ar putea fi suplimentat cu 600 de milioane de lei.
„Am menționat că susținerea eforturilor fermierilor este o prioritate a Guvernului, iar agricultura trebuie să fie susținută prin investiții și accesarea fondurilor, inclusiv europene, pentru a trece la o agricultura performantă. Am anunțat agricultorii că vom căuta soluții pentru suplimentarea Fondului de subvenționare în agricultură cu circa 600 milioane de lei”, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.
Dorin Recean a promis fermierilor că împreună cu vicepremierul Vladimir Bolea și echipa Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, vor fi identificate soluții pentru sectorul agricol.