Discuția scurtă de marți a agricultorilor cu prim-ministrul nu s-a soldat cu vreun rezultat concret. Reacția autorităților este tardivă, iar soluțiile propuse de asociațiile de profil pentru rezolvarea urgentă a situației disperate a agricultorilor sunt ignorate de oficiali, declară Consiliul Asociației Forța Fermierilor și Federația Națională a Fermierilor. În acest context, agricultorii anunță începerea unor proteste masive pe data de 21 noiembrie, care posibil se vor desfășura în mai multe locații.
„Foarte mulți fermieri sunt disperați, întrucât s-a început campania amplă de presiune din partea creditorilor. Sute de agricultori rămân fără tehnică și terenuri agricole și chiar fără locuințe. Doar în raionul Cantemir în ultimele săptămâni au fost inițiate procesele de insolvabilitate în raport cu peste 10 agricultori. Decurge procesul masiv de falimentare a fermierilor micro, mici și mijlocii, iar beneficiarii reali ai distrugerii producătorilor agricoli de la sate sunt câteva holdinguri transnaționale. Noi nu odată am avertizat guvernarea și societatea despre acest risc și nu odată am venit cu soluții imediate de salvare. Atragem atenția că chiar dacă solicităm asistența partenerilor externi pentru sprijinul financiar al sectorului agrar, soluțiile noastre prevăd și rezolvarea urgentă a problemei fără majorarea esențială a alocațiilor din bugetul de stat. În situația când cuțitul a ajuns la os, iar autoritățile abilitate nu reacționează la multiplele solicitări ale fermierilor sau acționează extrem de tardiv, nu avem alt mijloc legal de apărare a drepturilor producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii, decât un protest național”, explică fermierii.