Home » Noutăţi. Новости » Germania: Abatoarele și procesatorii de carne ar trebui să lucreze ore suplimentare
Germania: Abatoarele și procesatorii de carne ar trebui să lucreze ore suplimentare

Germania: Abatoarele și procesatorii de carne ar trebui să lucreze ore suplimentare

Distribuie articolul:

Ministerul Agriculturii din Germania a cerut autorităţilor locale să permită abatoarelor şi procesatorilor de carne să lucreze ore suplimentare pentru a face faţă comenzilor rămase nerezolvate din cauza pandemiei de coronavirus (Covid-19), transmite Reuters.

Asociaţiile fermierilor germani sunt nemulţumite că animalele trebuie să aştepte mai mult timp la ferme din cauza reducerii capacităţii pentru sacrificarea şi procesarea cărnii, în urma crizei provocate de pandemie.

Situaţia din unele ferme este tensionată şi crescătorii de animale sunt îngrijoraţi. Apare o problemă legată de protejarea animalelor, deoarece nu pot fi duse la abatoare animalele care sunt pregătite pentru sacrificare“, a explicat ministrul Agriculturii, Julia Kloeckner.

Oficialul a adăugat că în unele abatoare şi unităţi de procesare a cărnii capacitatea a fost redusă.

Abatoarele din Germania au fost criticate pentru utilizarea pe scară largă a angajaţilor străini, în special est-europeni, care au contracte cu firme de intermediere. Aceştia locuiesc de multe ori în condiţii improprii, în spaţii aglomerate şi cu supraveghere necorespunzătoare, ceea ce accelerează răspândirea coronavirusului în abatoare.

Julia Kloeckner a declarat că autorităţile locale ar trebui să acorde permise speciale abatoarelor şi procesatorilor de carne pentru a lucra ore suplimentare, în special duminicile şi în timpul sărbătorilor publice. Dar acordarea de subvenţii de stat pentru ca depozitele private să păstreze carnea nevândută sunt ultima opţiune, a afirmat ministrul Agriculturii.

Fermierii germani sunt afectaţi şi de scăderea preţurilor la carnea de porc, în urma descoperirii unor mistreţi infectaţi cu pestă porcină africană în landul Brandenburg din estul ţării.

Primul caz de pestă porcină africană a fost descoperit aproape de graniţa cu Polonia în data de 10 septembrie.

După confirmarea primului caz, China, Coreea de Sud, Japonia, Singapore, Brazilia şi Argentina au interzis importurile de carne de porc din Germania, sporind temerile privind impactul epidemiei asupra agriculturii şi economiei germane. De pe urma interdicţiei ar urma să beneficieze alţi furnizori majori, cum ar fi SUA, Spania, Canada şi Brazilia, în condiţiile în care China este cel mai mare cumpărător de carne de porc din lume.

Distribuie articolul: