Home » Noutăţi. Новости » Guvernul a majorat bugetul pentru compensații oferite agricultorilor: toți fermierii vor fi despăgubiți
Guvernul a majorat bugetul pentru compensații oferite agricultorilor: toți fermierii vor fi despăgubiți

Guvernul a majorat bugetul pentru compensații oferite agricultorilor: toți fermierii vor fi despăgubiți

Distribuie articolul:

Guvernul a majorat cu 24 de milioane de lei suma de 300 de milioane de lei alocată suplimentar la Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru a compensa pierderile suportate de producători la culturile cerealiere din prima grupă.

Executivul a decis să majoreze suma despăgubirilor după ce, din motive obiective și erori comise de reprezentanții administrațiilor locale, câțiva agricultori nu au putut beneficia de aceste compensații. Este vorba despre aproape 250 de lideri agricoli.

”Din cauza unor birocrați cererile acestor 250 de agenți economici nu au ajuns la AIPA. Trebuie să înlăturăm această inechitate și să acordăm acest suport”, a spus premierul Ion Chicu.

Cererile de solicitare a compensației trebuie prezentate până în data de 15 noiembrie.

Compensația pentru un hectar de grâu de toamnă este de 1500 de lei, orz de toamnă – 1530 de lei, rapița – 2100 de lei, terenurile reînsămânțate – 1620 de lei, plantații pomicole – 3800 de lei, legume – 2 000 de lei, viță de vie – 3 000 de lei.

Distribuie articolul: