Taxele pentru utilizarea drumurilor naționale, regionale și locale, achitate de către deținătorii de autovehicule, ar putea fi incluse în accizul pentru stabilirea prețului la carburanți, iar taxa pe valoarea adăugată ar putea fi mai mică pentru fertilizanți și alte inputuri pentru agricultură.
Despre asta a vorbit premierul Ion Chicu, după ședința comună cu șeful statului, Igor Dodon, și președinta Legislativului, Zinaida Greceanîi. Acesta a mai spus că propunerile sunt incluse în politica bugetar-fiscală pentru anul 2021.
„Săptămâna aceasta, Guvernul a remis politica bugetar-fiscală pentru anul 2021 și sunt mai multe propuneri care vin să acorde susținere suplimentară domeniului economic. În primul rând, includem pentru anul viitor diminuarea taxei pentru valoare adăugată (TVA) pentru fertilizanți, îngrășăminte și alte elemente pentru agricultură și vom avea o cotă de 12% atât pentru produse agricole primare, cât și pentru fertilizanți și materiale agricole. Credem că asta e un pas pentru echilibrarea cotelor TVA”, a declarat șeful Guvernului.