Fermierii din SUA se confruntă cu o mare problemă: unde să depoziteze munţii de cereale recoltaţi pe care nu îi pot vinde chinezilor, informează Reuters.
Pentru fermierul din Louisiana Richard Fontenot şi vecinii săi soluţia a fost una costisitoare: au lăsat culturile să putrezească pe câmp. Fontenot a arat mai mult de jumătate din cultura sa de soia, lăsînd în pămînt o recoltă în valoare de peste 300.000 de dolari.
Cultura de soia a fost afectată de vreme rea, iar ploile din perioada recoltării au înrăutăţit situaţia. În mod normal fermierul ar fi putut să adăpostească bolabele de soia într-un siloz local, gestionat de un comerciant internaţional de produse agricole, dar în acest an comercianţii nu au mai cumpărat recolte prea afectate, iar silozul era deja plin.
Situaţia se repetă peste tot în Statele Unite, fermierii arînd culturile şi lăsându-le să putrezească în pământ, în speranţa unor preţuri mai bune anul viitor. Acesta este unul dintre rezultatele conflictului comercial cu China, care a afectat exporturile şi a umplut depozitele cu cereale.
În Louisiana, 15% din oleaginoase au fost lăsate pe cîmp, conform datelor analizate de Louisiana State University. Culturile merg la gunoi în Mississippi şi Arkansas. Grămezi de cereale, acoperite de zăpadă, stau pe pămîntul gol în Dakota de Nord şi de Sud. Iar în Illinois şi Indiana, unii fermieri se luptă să protejeze silozurile de animale.
Agricultorii din SUA au plantat 89,1 milioane de acri (36 de milioane de hectare) cu soia în acest an, a doua cea mai mare cultură, mizînd pe cererea în creştere a Chinei, care oferea randamente mai bune decât alte culturi.
Dar Beijingul a suplimentat cu 25% taxele vamale aplicate importurilor americane de soia din SUA, ca represalii pentru taxele impuse de Washington asupra exporturilor chineze. Măsura a oprit efectiv exporturile de soia americane către China, în valoare de aproximativ 12 miliarde de dolari anul trecut. China cumpăra de obicei aproximativ 60% din recolta americană.
Guvernul american a lansat un progrm de sprijin de aceeaşi valoare – 12 miliarde de dolari – pentru a ajuta agricultorii, dar la jumătatea lunii noiembrie s-au plătit doar 837,8 milioane de dolari.
O parte din bani vor ajunge la comercianţi de cereale, cum ar fi Archer Daniels Midland Co şi Bunge Ltd, care au majorat deja sumele încasate pentru depozitarea recoltei în silozuri.
“Cererea a fost imensă”, a spune John Wierenga, preşedintele Neeralta, o companie ce depozitează produse agricole în Midwest. “Nu mai avem pur şi simplu spaţiu de depozitare”.