Producția mare dar și recoltarea târzie a porumbului, cu o umiditate ridicată, au dus la un blocaj la uscătoriile de cereale, acolo unde s-au format cozi imense.
Lucrările de recoltare a porumbului, care în acest an s-a făcut generos, de trei ori mai bine ca anul trecut, au întârziat cu trei săptămâni. Unii producători riscă să își piardă roada, cel puțin o parte din ea, pentru că au strâns porumbul când umiditatea era înaltă, iar acum, ca să-l poată vinde mai departe, trebuie să îl usuce, dar nu au unde. Uscătorii pentru cereale există nu în fiecare raion, iar serviciul este foarte solicitat în această perioadă, de aceea cozile sunt mari.
Președintele Asociației Exportatorilor de Cereale „Agrocereale” (care reprezintă 70% dintre exportatorii de produse cerealiere din Republica Moldova), Igor Grigoriev, spune că producătorii trebuie să recolteze porumbul atunci când umiditatea aerului este cel mult 13%. „În anii anteriori, producătorii strângeau porumbul și în luna decembrie, și în luna ianuarie, și în luna februarie, când umiditatea deja scădea. Problema este într-adevăr cu producătorii care au decis să recolteze porumbul la umiditatea aceasta mare, de 17-19%, și astăzi nu au unde să ducă roada. Până la porumb, a fost recoltă mare de cealaltă gamă de cereale și astăzi toate depozitele, toate elevatoarele sunt pline cu producție”, a explicat Igor Grigoriev.
Deși nu a putut preciza exact câte uscătorii de cereale există în Republica Moldova, responsabilul de la „Agrocereale” a spus că este un număr insuficient. „Puținele uscătorii de cereale care mai există în țară activează pe gaz, majoritatea, iar costurile erau exorbitante chiar și cu tarifele vechi la gaze”. Despre recolta de porumb din acest an, se estimează că va depăși două milioane de tone. Mai mult de jumătate din cantitatea respectivă va fi exportată în țări din Europa, Asia și Africa. Prețurile la porumb la bursele internaționale sunt destul de avantajoase. Chiar și cu prețuri mari pentru servicii de uscare a cerealelor, producătorii de porumb din Republica Moldova nu vor avea de pierdut, crede Igor Grigoriev
Vasile Mârzenco, director executiv al Federației Naționale a Fermierilor, a menționat că problema a apărut pentru că nu suntem obișnuiți să acționăm operativ în situații mai critice. „Capacitățile Republicii Moldova în ceea ce privește uscarea cerealelor sunt insuficiente. Producătorii de porumb care sunt la hotar cu Ucraina trebuie să vadă poate e posibil să cooperăm cu colegii din această țară, iar producătorii de porumb care se află la hotar cu România, să apeleze la uscătorii de cereale de acolo. Trebuie să găsim complexele astea mari de animale de la noi și din România, și din câmp să le transportăm direct lor. Atâta timp cât producătorii noștri nu vor fi membri activi în asociații profesionale, situația respectivă ar putea rămâne neschimbată. Trebuie să luăm decizii cu două luni înainte, nu atunci când a venit ziua recoltării să ne dăm seama că porumbul nu e bun de recoltat, că e umed”, a menționat directorul executiv al FNF.
Sursă: IPN