Home » Analitica. Аналитика » Cât de scump e un hectar de teren în România față de celelalte țări din UE – TOP
Cât de scump e un hectar de teren în România față de celelalte țări din UE – TOP

Cât de scump e un hectar de teren în România față de celelalte țări din UE – TOP

Distribuie articolul:

Investiția în terenuri agricole, în general, și cele arabile în special, pare, cel puțin la prima vedere, un demers profitabil. Argumentele în favoarea achiziționării de astfel de terenuri sunt reducerea an de an a arabilului la nivel mondial și chiar european din cauza factorilor climatici, la care se adaugă cererea tot mai mare de produse agroalimentare.

Este necesar să precizăm că, în România, de pildă, prețurile terenurilor nu reprezintă în același timp și valoarea lor economică (SO -Standard Output), la care se ia în calcul ce anume se cultivă pe acele suprafețe (SO grâu = 653 euro/ha, SO porumb = 696 euro/ha, SO cartofi = 3.498 euro/ha, SO legume în sere = 23.649 euro/ha etc.), valoare ce e luată în calcul la obținerea de fonduri europene. Un alt motiv pentru investiția în terenuri arabile ar putea fi evoluția prețurilor acestora în ultimii ani. Cea mai recentă statistică din domeniu a Eurostat arată că cel mai scump teren arabil se regăsește în Țările de Jos (Olanda), cu un preț mediu de 77.583 euro/ha, pornind de la 54.356 euro/ha și ajungând chiar și la 141.094 euro/ha.

Prin contrast, cel mai ieftin arabil din Uniune este în Croația, cu o medie de 3.661 euro/ha (variații între 3.171 și 5.312 euro/ha).

În Franța, prețul mediu este de 5.940 euro/ha (2.560-12.260 euro/ha), în Spania, de 12.938 euro/ha (6.307-120.477 euro/ha), în Polonia, de 10.937 euro/ha (6.993-15.481 euro/ha, în Italia, de 35.447 euro/ha (15.264-58.678 euro/ha).

În România, prețurile terenurilor arabile pornesc de la 7.600 euro/ha și ajung și la 10.707 euro/ha, rezultând astfel o medie ponderată de 7.601 euro/ha, mai mare față de media de 6.096 euro/ha în Bulgaria, 5.187 euro /ha în Ungaria sau 3.977 euro/ha în Slovacia.

În funcție de țară membră UE, valoarea terenurilor a urcat sau a scăzut de-a lungul anilor. În 2016, un hectar de arabil era evaluat de Eurostat la 1.900 euro în România (în prezent e mai mult decât triplu), 6.100 euro în Franța (a scăzut sub 6.000 euro/ha), 9.400 euro în Spania (aproape 13.000 euro/ha acum), 8.300 euro în Polonia (aproape 11.000 euro/ha în prezent), 35.100 în Italia (aproape 35.500 euro/ha acum) sau 59.000 în Țările de Jos (peste 77.500 euro/ha în prezent).

În România, triplarea valorii de vânzare a terenurilor arabile în 7 ani ar duce cu gândul spre o investiție sigură și cu câștiguri foarte mari pe termen mediu. Realitatea din teren arată însă diferit față de statistică, deoarece schimbările climatice induc riscuri tot mai mari.

Fermierii nu recomandă achiziția de terenuri cu credit bancar, deoarece producțiile din ultimii patru ani au fost foarte afectate de secetă, iar recoltele din zona de sud-est a țării, de exemplu, abia dacă au acoperit (iar uneori doar parțial sau deloc) costurile, darămite să mai permită și plata ratelor și dobânzilor la bancă. Există o recomandare pentru cei care „joacă” pe piața de capital: „investește doar atât cât îți poți permite să pierzi”. Recomandarea ar putea fi valabilă și pentru cei care urmăresc câștiguri mari în timp scurt din investiția în terenuri agricole.
teren-romania2
(Sursă: Digi24)

Distribuie articolul: