Cum era de aşteptat, porumbul s-a dovedit a fi cultura cea mai răspândită în anul agricol 2019-2020, potrivit estimărilor Federaţiei Naţională franceze a Producătorilor de Seminţe de Porumb şi de Sorg (FNPSMS).
Dacă toate raportările la nivel de ţară sunt corecte, atunci în Uniunea Europeană în această primăvară a fost însămânţată o suprafaţă de 15,1 milioane de hectare cu porumb, ceea ce corespunde unei creşteri de 2 procente faţă de anul precedent.
Această evoluţie a fost influenţată de condiţiile dificile din toamnă/iarnă, astfel încât porumbul a devenit o alternativă la rapiţă şi cereale păioase pe suprafeţele calamitate din cauza secetei, în mai multe state europene. Prin urmare, s-a ajuns la o extindere a suprafeţelor atât pentru porumbul de consum, cât şi cel furajer.
Plus de aceasta, condiţiile favorabile de la sfârşitul lunii mai şi început de iunie, când s-au înregistrat cantităţi însemnate de precipitaţii, crează şi premizele unei recolte superioare anul acesta.
În Franţa, spre exemplu, suprafaţa alocată porumbului în 2020 a ajuns la 3 milioane de hectare, cu o creştere de 10% pe filiera de consum şi de 2% – în sectorul furajer. Pe de altă parte, conform estimărilor FNPSMS, în Germania, porumbul ar trebui să depăşească 2,7 milioane de hectare. În schimb, în România se pare că au fost înfiinţate în primăvară 2,7 milioane de hectare cu porumb, aceeaşi suprafaţă fiind planificată şi de Rusia.
Campioana absolută în această regiune a lumii rămâne Ucraina, cu 5,4 milioane de hectare, cu 8 procente mai mult comparativ cu sezonul trecut. Creşteri au fost raportate şi în Polonia (peste 1,2 milioane de hectare) şi Belarus (1,1 milioane de hectare).
Cerere onorată
În pofida crizei provocate de pandemia Covid-19, nu au apărut probleme deosebite pe lanţul de aprovizionare cu seminţe, ceea ce înseamnă că producătorii europeni de porumb au beneficiat de cea mai bună genetică. Există însă premiza ca stocurile de seminţe să ajungă la un nivel minim în următoarea perioadă, motiv pentru care au fost accelerate programele de producţie pentru a face faţă campaniilor viitoare.
Din câte se pare, suprafeţele alocate porumbului pentru sămânţă au ajuns la 170.000 de hectare la nivelul Uniunii Europene, din care 80.000 de hectare numai în Franţa, unde s-a înregistrat o creştere de 14% (porumb de consum), respectiv – 16% (porumb furajer).