Home » Analitica. Аналитика » Exportul de struguri în ianuarie-februarie 2024 a depășit pronosticurile. Ce cantitate și la ce preț s-a exportat?
Exportul de struguri în ianuarie-februarie 2024 a depășit pronosticurile. Ce cantitate și la ce preț s-a exportat?

Exportul de struguri în ianuarie-februarie 2024 a depășit pronosticurile. Ce cantitate și la ce preț s-a exportat?

Distribuie articolul:

Potrivit Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Struguri din Republica Moldova (APESM), în primele două luni ale anului 2024, au fost exportate 16,5 mii de tone de struguri de masă.

Acesta este un indicator înalt, luând în considerație faptul că, potrivit observațiilor operatorilor pieței locale de fructe, producătorii agricoli și comercianții au plasat în depozite mai puțini struguri pentru vânzare în perioada de iarnă-primăvară a anului 2024 decât în anii precedenți, transmite EastFruit.

Pentru comparație: potrivit Serviciului Vamal, în ianuarie-februarie 2023, Moldova a exportat 9,6 mii de tone de struguri, iar în aceeași perioadă a anilor 2022 și 2021 – 18,8 mii de tone și, respectiv, 14,3 mii de tone. Cifra exporturilor pentru luna martie în cei trei ani precedenți a fluctuat între 2.000 și 4.000 de tone. Luând în considerație volumul mare de struguri exportați în ianuarie-februarie 2024, se poate presupune că exporturile din martie vor fi mici, cel mai probabil până la 2 mii de tone.

În total, însumând cifrele exportului strugurilor de masă din recolta 2023 de anul trecut (aproximativ 69 de mii de tone) și din acest an, putem presupune că, în cele din urmă, acestea se vor ridica la aproximativ 87-88 de mii de tone. Aceasta este cea mai mare cifră de export din ultimii cinci ani de comercializare.

Potrivit APESM, în ianuarie-februarie 2024, Moldova a exportat struguri de masă în valoare de 18,5 milioane de dolari. Prețul mediu al produselor exportate a fost de 1,12 dolari/kg. În perioada septembrie-decembrie a anului trecut, prețul mediu al strugurilor exportați a fost de circa 0,95 dolari/kg.

Potrivit monitorizării EastFruit, de la începutul lunii februarie 2024, nivelul prețurilor angro pentru strugurii de masă în Moldova a crescut dinamic – cu 10-17% pe săptămână. Săptămâna trecută, nivelul mediu al prețului pentru acest produs a atins 24 lei/kg (1,34 dolari/kg) și în dolari a depășit nivelul din aceeași perioadă a anului trecut.

Distribuie articolul: