Peste 2.000 de producători de cereale afectați de costurile înalte și prețurile mici vor primi, de săptămâna viitoare, ajutoare financiare, în sumă de 200 milioane de lei. Ei au la dispoziție cinci zile pentru a verifica dacă datele din dosarele depuse și publicate pe site-ul AIPA sunt corecte.
Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Vasile Șarban, a declarat, ieri, la o conferință de presă, că banii alocați din fondul de rezervă al Guvernului urmează să fie repartizați fermierilor micro, mici și mijlocii, care gestionează până la 1.500 de hectare. Autoritățile au promis aceste ajutoare, în sumă totală de 200 de milioane de lei, după protestele fermierilor din vară.
Ajutoarele sunt destinate agricultorilor care au cultivat cereale în 2022 și care au avut de suferit din cauza creșterii costurilor de producere, a prăbușirii prețurilor și a secetei, ca să poată recupera din cheltuieli sau să întoarcă datoriile către furnizori.
După ce au fost examinate cererile depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), au fost selectați 2.192 de fermieri, cu o suprafață totală de 164.800 de hectare, care vor primi acest ajutor financiar.
Suprafața eligibilă pentru obținerea acestor bani este calculată în funcție de anumiți coeficienți. „În cazul agenților economici care gestionează până la 100 de hectare, vorbim de coeficientul 1. Adică, toată suprafața lor este eligibilă pentru a fi subvenționată din aceste milioane. Pentru o suprafață de la 101 până la 300 de hectare, coeficientul este 0,9 și tot așa în descreștere”, a explicat Vasile Șarban.
Pentru calcularea ajutorului financiar, se va ține cont de coeficientul de categorisire a fermierului, în funcție de suprafața deținută:
– Până la 100 de hectare, k = 1,0;
– De la 101 la 300 de hectare, k = 0,9;
– De la 301 la 600 de hectare, k = 0,8;
– De la 601 la 1000 de hectare, k = 0,7;
– De la 1001 la 1500 de hectare, k = 0,6;
– Peste 1501 de hectare, k = 0,0.
Din numărul total al fermierilor care au depus cereri la AIPA, 837 au până la 100 de hectare, 677 – de la 101 până la 300 de hectare, 372 – între 301 și 600 de hectare, 196 – între 601 și 1.000 de hectare și 99 de fermieri – de la 1001 până la 1.500 de hectare.
Lista beneficiarilor a fost publicată pe site-ul aipa.gov.md. Directoarea adjunctă a AIPA, Diana Coșalîc, a îndemnat agricultorii să verifice informațiile publicate și, în cazul în care găsesc greșeli, să contacteze agenția ca în termen de 5 zile să fie corectate, iar de săptămâna viitoare să înceapă procedura de repartizare a banilor. Dacă datele nu vor fi contestate, atunci se va considera că agentul economic este de acord cu acestea.
Unde e motorina promisă de România?
Autoritățile susțin că cele 4.000 de tone de motorină oferite sub formă de ajutor umanitar fermierilor din partea României nu au ajuns încă în R. Moldova din cauza unor „proceduri de ordin tehnic”.
Vasile Șarban a spus că autoritățile nu vor să cheltuiască bani pentru depozitare și că motorina va fi împărțită de urgență producătorilor. „Examinarea dosarelor este pe ultima sută de metri și, în timpul apropiat, va fi clar ce cantitate de motorină va fi oferită per hectar”, a precizat secretarul de stat.
Lista potențialilor beneficiari ai ajutorului sub formă de motorină va fi publicată săptămâna viitoare pe site-ul AIPA. Agenția Rezerve Materiale va stabili un program în baza căruia fiecare va ști când să vină să-și ia motorina.
Autoritățile au ținut să menționeze că cele 200 de milioane de lei urmează să fie repartizate până la sfârșitul anului, însă nu este clar când va ajunge și motorina la agricultori.
Notă: În 2022, în R. Moldova au fost cultivate cu cereale 220.500 de hectare, dintre care aproape 194.000 de hectare – cu grâu.