Conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică Român, România s-a clasat pe primul loc în Uniunea Europeană, anul trecut, la suprafaţa cultivată de floarea soarelui şi porumb.
La floarea soarelui, România ocupă primul loc atît la suprafaţa cultivată, cît şi la producţia realizată. Astfel, conform INS, suprafaţa cu floarea soarelui a crescut cu 4.000 hectare, la peste 1,01 milioane, iar producţia – cu 168.000 tone, la 1,95 milioane tone.
În ceea ce priveşte porumbul boabe, România ocupă prima poziţie la suprafaţa cultivată şi locul doi la producţia realizată, după Franţa. Suprafaţa cultivată s-a diminuat cu 107.000 hectare, la 2,49 milioane, iar producţia a crescut cu 1,03 milioane tone, la 10 milioane tone.
România a ocupat la grîu locul cinci în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată, cu 2,11 milioane hectare, după Franţa, Germania, Polonia, Spania. Aceeaşi poziţie o deţine şi la producţia realizată, după Franţa, Germania, Regatul Unit şi Polonia, cu 8,28 milioane tone.
La cartofi, România se află pe locul trei la suprafaţa cultivată, cu 185.000 hectare, după Polonia, Germania şi locul şapte la producţia realizata, cu 2,68 milioane tone, după Germania, Polonia, Franţa, Olanda, Regatul Unit, Belgia.