Home » Noutăţi. Новости » Vom avea o roadă bogată de struguri
Vom avea o roadă bogată de struguri

Vom avea o roadă bogată de struguri

Distribuie articolul:

Reprezentanţii Oficiului Naţional al Viei şi Vinului estimează că în anul curent vom avea o recoltă de struguri de 700 mii tone, ceea ce e cu 16 la sută mai mult decît anul trecut, cînd a fost stabilit recordul pentru ultimii 10 ani.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, randamentul din acest an ar putea fi de 5,3 tone la hectar. Vor fi prelucrate circa 330 de mii de tone de struguri.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului au venit şi cu o recomandare privind preţul de achiziţie a strugurilor. Astfel, la o recoltă de pînă la 8 tone la hectar, soiurile europene pentru vin ar trebui să coste minim 4 lei şi 75 de bani, cele de soiuri hibride – nu mai puţin de 2 lei şi 50 de bani, iar prețul recomandat pentru soiurile de masă este 5 lei şi 50 de bani pentru un kg.

Datele au fost prezentate în cadrul unei conferințe organizate de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului.

Distribuie articolul: