În cadrul ședinței de Guvern din 17 mai 2017 a fost aprobat Regulamentul privind condițiile, ordinea și procedura de acordare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.
Mijloacele Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru anul 2017 constituie 900 mil. lei, inclusiv 231,0 mil. lei din contul Programului ENPARD Moldova – Suport pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
Sursele fondului vor fi valorificate conform măsurilor de sprijin aprobate și vor facilita susținerea modernizării sectorului agroindustrial și dezvoltării.
Proiectul regulamentului de subvenționare a fost îmbunătățit astfel că:
– regulamentul este valabil pentru 5 ani (2017-2021);
– prevede implementarea unui sistem nou de monitorizare a rezonabilității costurilor investițiilor;
– alocarea subvenţiilor în cuantumuri majorate (tineri fermieri, femei fermier, achiziționarea de bunuri de la producătorii autohtoni);
– mărimea subvenţiilor nu vor depăşi 50% din costul investiţiilor;
– are la bază un plan de afaceri prin care să demonstreze eficiența proiectului realizat;
Examinarea cererilor de acordare a subvenţiilor se va realiza de către Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA), conform proceselor stipulate în Regulamentul de subvenționare.
În termen de 5 zile din data aprobării deciziei de acordare a subvenției, AIPA va perfecta și înainta spre executare ordinele de plată către Trezoreria de Stat. Plata subvenției se va efectua în ordinea depunerii ordinelor de plată la Trezoreria de Stat.
Sursă: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare