Olanda a fost paralizată de al doilea protest al fermierilor. Mii de agricultori şi crescători de animale s-au adunat al Haga pentru a manifesta împotriva măsurilor antipoluare.
Mărul discordiei: reducerea emisiilor poluante de azot, pentru care Olanda a fost avertizată de Comisia Europeană și despre care experții spun că aproape jumătate vin de la vaci.
O inițiativă legislativă i-ar obliga pe fermieri să renunțe la jumătate din animalele pe care le cresc.
“Anul trecut, nimeni nu vorbea despre azot şi acum toţi mor din cauza lui. Sau e vorba de câţiva orăşeni cărora le-au murit două plante de pe balcon? Noi suntem fermieri, venim din natură şi vă spun că natura e bine. Nu suntem de acord cu felul în care sunt măsurate şi calculate emisiile poluante“, a declarat un fermier.
“Cu o simplă mişcare din pix, fermierii îşi pierd viitorul. Este incredibil şi ceva ce nu putem permite“, a subliniat alt protestatar.
La fel ca şi atunci când au protestat pentru prima dată, la începutul lunii, coloanele cu tractoare au paralizat traficul rutier. Vehiculele au pornit în marş din Haga spre alte regiunii ale ţări, încă înainte de răsăritul soarelui.
După prima acţiune de protest, din 1 octombrie, autorităţile de la Amsterdam au recunoscut că s-au confruntat cu cele mai mari ambuteiaje din istoria ţării. Potrivit organizaţiei de agricultori din Olanda, cele aproape 54 de mii de ferme au exportat produse în valoare de 90 de miliarde de euro.
Între timp, autoritățile din cel puțin 4 provincii au spus că nu vor aplica recomandările experților de sănătate publică în ce-i privește pe fermieri.
Pe lângă agricultură, transporturile și construcțiile sunt ceilalți 2 mari poluatori cu gaze cu efect de seră. Guvernul olandez a oprit deja 18 mii de proiecte de infrastructură pentru a măsura impactul asupra mediului.