Pentru toate plantele de cultura este foarte important ca în primele faze de dezvoltare să fie libere de buruieni. Combătînd buruienile, asigurăm culturilor acces la apă, lumină, macro și microelemente.
Sorgul este o cultură sensibilă la concurența timpurie a buruienilor. Combaterea reușită a buruienilor constituie unul din punctele-cheie ale parcursului de producție. Mai ales, că controlul buruienilor în cultura sorgului este o provocare majoră, deoarece sînt un număr limitat de erbicide ce le putem utiliza.
Avînd în vedere presiunea constantă a gramineelor și dicotiledonatelor – erbicidarea preemergentă a sorgului rămîne o metodă sigură, sub aspectul eficacității. Asfel, concurența buruienilor poate apărea devreme, încă din etapa semănatului, continuînd pînă în momentul în care covorul vegetal al sorgului ajunge să acopere spațiile dintre rînduri (respectiv, în stadiul de 8-10 frunze al sorgului), privînd de lumină buruienile care se găsesc dedesubt.
Luînd în considerație acești factori, trebuie sa utilizăm un erbicid preemergent, care posedă aceste caracteristici și în special un termen de acțiune mai mare de 2 săptămîni.
Compania BASF propune un spectru larg de erbicide preemergente pentru combaterea buruienilor mono și a unor dicotiledonate anuale.
Wing® P – este un erbicid preemergent din ultima generație, cu un termen prelungit de acțiune mai mare de 6 săptămîni, care conține două substanțe active:
- pendimetalin 250 g/l – din clasa dinitroaniline,
- dimetenamid P 212 g/l – din grupa amidelor;
Ceea ce determină un spectru de combatere lărgit, comparativ cu spectrul individual de combatere al fiecărei substanțe active din componența sa.
Plus de aceasta, fiecare substanță activă are un mod specific de acțiune asupra buruienilor, fapt ce contribuie la creșterea eficacității în condiții variabile de mediu.
Wing® P inhiba atît diviziunea celulei, cît și alungirea acesteia în meristemul rădăcinilor. Dezvoltarea buruienilor este stopată direct ca urmare a absorbției prin vîrfurile de creștere coleoptil/hipocotil. Ele mor imediat după germinare sau răsărire, fiind eliminate timpuriu din competiție.
Un avantaj foarte mare a acestui produs este faptul că nu trebuie încorporat în sol după aplicare.
Norma de consum este de 3,5- 4 l/ha, în dependență de % de humus din sol (cu cît e mai mare, cu atît și norma de consum e mai mare).
În afara de Wing® P – compania BASF, propune si alte erbicide preemergente pentru cultura sorgului:
- Frontier® Optima – termenul de acțiune de 2-4 saptămîni, cu o norma de consum 1,2-1,4 l/ha,
- Stomp® 330 EC – termenul de acțiune 2-4 săptămîni, cu norma de consum 4-5 l/ha;
Pentru a asigura un control mai sigur al buruienilor, deseori este nevoie de o erbicidare timpurie a sorgului după răsărire în stadiul de 3-8 frunze pentru a combate gramineele în curs de răsărire, care nu au mai mult de 2-3 frunze. Tratamentul poate fi aplicat și pentru combaterea dicotiledonatelor clasice. În plus, este esențial ca stratul de suprafață al solului să fie umed în momentul aplicării, precum și în zilele următoare, pentru ca erbicidarea să fie eficace, mai ales când e vorba de erbicide cu absorbție radiculară.
În postemergență se poate folosi erbicidul Basagran® 480 g/l (s.a. – bentazon) – norma de consum 2-3 l/ha, se aplică în faza de 3-6 frunze a culturii.
De asemenea se poate utiliza și erbicidul Dianat™ cu norma de consum 0,4-0,6 l/ha, pînă la faza de 6 frunze a sorgului.
Pentru combaterea bolilor compania BASF propune fungicidul Retengo™ cu efecte AgCelence® cu o normă de aplicare de 0,5-0,6 l/ha.
Astfel, datorită efectelor AgCelence®, beneficiile suplimentare ale utilizării Retengo™, dincolo de protecția plantelor, includ, de exemplu, o fotosinteză net îmbunătățită, utilizarea accelerată a îngrășămintelor, activarea mecanismelor proactive de apărare, reducerea stresului determinat de primele faze ale secetei, recuperarea mai ușoară în urma căderii de grindină.
Pentru informații suplimentare:
Biroul de consultare BASF în Republica Moldova:
GSM: 0 691 37 703