Ministerul grec al Agriculturii a aprobat oficial re-autorizarea celui mai frecvent utilizat erbicid din lume – Roundup, care conţine substanţă activă „glifosat”.
Conform deciziei, autorizaţia de introducere pe piaţa Greciei a produsului se acordă de la 6 martie 2018 până la 15 decembrie 2023. Curios este faptul că Grecia s-a numărat printre cele nouă state membre ale Uniunii Europene care s-au opus planului de re-autorizare a glifosatului, în timpul unui vot crucial de anul trecut. În cele din urmă, autorităţile europene au aprobat utilizarea erbicidelor pe bază de glifosat, datorită Germaniei, care s-a abţinut inițial de la vot.
Între timp, Franţa s-a angajat să efectueze o cercetare ştiinţifică asupra alternativelor glifosatului, precum şi să furnizeze date suplimentare care să confirme că utilizarea glifosatului ar trebui să se încheie la sfârşitul perioadei de reînnoire de 5 ani.