Comisia Europeană prevede o scădere a consumului de carne pentru 2020, din cauza modificărilor cererii consumatorilor în timpul blocajului provocat de criza Covid-19.
Potrivit estimărilor oficiale, consumul anual de carne pe teritoriul UE ar putea scădea la 65,4 kilograme pe cap de locuitor în acest an, cu 2,5% mai puţin comparativ cu anul trecut, din cauza reducerii cererii din partea consumatorilor şi a disponibilităţii interne nesusţinute de importuri.
În ceea ce priveşte producţia, în timp ce în cazul cărnii de porc este prognozată o creştere marginală cu 0,5% în acest an, pentru carnea de vită, cea de pasăre şi de oaie-capră se aşteaptă o scădere, de 1,7%, 2% şi, respectiv, 1,5%.
Perspectiva pe termen scurt pentru pieţele agricole prevede, de asemenea, o reducere a numărului sacrificărilor de animale în trimestrul al doilea, ca urmare a disfuncţionalităţii serviciilor alimentare din cauza pandemiei – deşi se aşteaptă o recuperare în a doua jumătate a anului. În pofida creşterii producţiei de carne de porc, pesta porcină africană reprezintă încă un risc pentru acest sector, în afară de provocările pe care le prezintă criza Covid-19, se precizează în raportul Comisiei Europene.
Pe de altă parte, exporturile UE de carne ar putea spori în 2020 (cu excepţia cărnii de pasăre). Această tendinţă este influenţată, se pare, de cererea tot mai accentuată venită din partea Chinei, care va rămâne de departe principala destinaţie pentru carnea de porc europeană. În schimb, este posibil ca importurile UE de carne să scadă pe măsură ce disponibilităţile de animale şi de carne scad şi ele.