Home » Noutăţi. Новости » Producţia mondială de sorg scade, iar cererea creşte
Producţia mondială de sorg scade, iar cererea creşte

Producţia mondială de sorg scade, iar cererea creşte

Distribuie articolul:

În ciuda extinderii suprafeţelor cultivate cu sorg, mai ales în principalele ţări exportatoare (Argentina, Australia şi Statele Unite), pentru anul acesta este aşteptată o scădere a producţiei mondiale de sorg.

Această evoluţie are loc mai ales pe fondul diminuării producţiei de sorg din Australia, care estimează o recoltă cu 400.000 de tone mai puţin decît sezonul precedent. Astfel, potrivit prognozelor anunţate de Consiliul Internaţional al Cerealelor (CIC), producţia mondială de sorg estimată în urma însămânţărilor din 2018 ar urma să ajungă la 59,8 milioane tone.

Chiar şi în aceste condiţii, se aşteaptă o creştere cu 4 procente a consumului la nivel global, pînă la valoarea de 60,4 milioane tone. Această creştere se explică, pe de o parte, prin creşterea consumului de sorg pentru alimentaţia umană (+3%, respectiv, 29,5 milioane tone) – tendinţă care se observă în principal în Africa, şi, pe de altă parte, printr-un salt al utilizărilor industriale ale sorgului (+29%), mai ales datorită producţiei de etanol din Statele Unite (6,6 milioane tone). În ceea ce priveşte consumul furajer, se estimează că acesta va înregistra o uşoară scădere (22,6 milioane tone).

Pe de altă parte, faţă de anul trecut, stocurile ar urma să scadă cu 12 la sută, pînă la cantitate totală de 4,6 milioane tone. Scăderi importante ale stocurilor de sorg sînt estimate în Australia şi China.

Distribuie articolul: